Schimbările din ce în ce mai rapide din industria de e-commerce pun presiune pe modelul tradițional de business pentru companiile de logistică 3PL. Piața de e-commerce continuă să crească, depășind creșterea globală a comerțului tradițional, și în același timp să atragă noi jucători care ajung să fie de succes.
Cu toate acestea, strategiile de e-fulfillment și infrastructurile lanțului de aprovizionare care susțin magazinele online – nu avansează suficient de repede pentru a ține pasul cu această creștere. De aceea, furnizorii de servicii de e-fulfillment oferă integrare cu diverse companii de curierat și platforme marketplace. Astfel, implementarea unor soluții inteligente de automatizare a proceselor din interiorul depozitului contribuie la îmbunătățirea experienței de livrare a clienților, fiind totodată un factor cheie de succes al oricărui business e-commerce.
Mai jos, provocările din e-fulfillment cele mai des întâlnite:
Localizarea precisă a inventarului
Atunci când clienții comandă un produs, trebuie ca item-ul respectiv să poată fi localizat ușurință item-ul în depozit sau comanda să fie plasată cât mai rapid. Acest lucru înseamnă o organizare foarte bună a depozitului și totodată o comunicare excelentă cu furnizorii. Orice decalare, care se întâmplă între aceste instanțe, are ca rezultat întârzieri de expediere către clientul final. Mai mult, dacă au plătit pentru opțiunea de livrarea rapidă, clienții pot fi dezamăgiți și nu vor mai apela la magazinul tău. Pentru a evita astfel de situații este esențial să menții un raport de date în timp real al produselor existe în spațiul de depozitare și al traseului pe care îl au. Localizarea lor rapidă îți asigură automat o expediere la timp, cât mai precisă către consumator.
Costurile de expediere
Magazinele se luptă cu două aspecte ale costurilor: unul este legat de cât de mult costă o livrare și altul este legat de menținerea tuturor expedierilor la un cost rezonabil. Cea mai simplă cale de a seta costurile de livrare este să ții cont de greutate. Dacă nu poți apela la acest lucru, ia în considerare stabilirea costurilor de transport în funcție de tipul de livrare. Clienții se așteaptă să plătească mai mult atunci când cumpără mai mult, așa că e mai puțin probabil să refuze taxa de transport când au un coș online plin.
Gestionarea retururilor de produse
Se întâmplă, ca urmare a manevrării de către curierii, ca unele dintre comenzi să nu ajungă tocmai intacte la destinatarii lor. În 2018, cei trei principali curieri din SUA (USPS, UPS și FedEx) au livrat aproximativ 13,5 miliarde de colete. Dintre acestea, 11% au fost deteriorate sau livrate greșit. Adică, aproape un milion și jumătate de bunuri au fost pierdute sau deteriorate, iar acest lucru poate duce la o pierdere majoră a veniturilor unui business. De aceea, te poți gândi la următoarele lucruri pe care le poate face magazinul tău online:
- Înlocuiește sau repară produsul (dacă este posibil)
- Oferă o mică reducere la următoarea comandă
- Oferă servicii suplimentare pentru clienți, posibilitatea de a avea cereri de asigurare și de transport de marfă
- Elimină complet sau repară (dacă este posibil) articolele returnate
Expediere internațională premium
Dacă ai un magazin online care se adresează și clienților internaționali, știi că pot exista întârzieri în lanțurile de transport de la o săptămână până la mai multe luni. Iar clienții care comandă internațional, chiar dacă nu se așteaptă să le fie livrat produsul a doua zi, este posibil să renunțe la comandă dacă sunt nevoiți să aștepte prea mult fără să știe exact când le va ajunge comanda. De aceea, e bine să le oferi mai multe opțiuni de costuri de expediere, printre care și cea de premium, cu o trasabilitate mai exactă.
Concluzie
Când vine vorba de mulțumirea și satisfacția consumatorilor finali, aceasta ar trebui să fie preocuparea constantă a tuturor participanților din e-commerce la procesul de shopping. Atât magazinele online, cât și furnizorii de logistică și e-fulfillment trebuie să dezvolte și să îmbunătățească în permanență operațiunile pentru a le oferi flexibilitate și calitate consumatorilor finali.